Pasagerul

Într-o zi oarecare,

din pură întâmplare,

ne-om întâlni pe seară

pe un peron de gară,

la un sfârșit de vară.

Te voi ajuta evident,

să-ți urci bagajele în trenul abia sosit;

după care foarte atent,

te voi conduce la locul potrivit

pe care tocmai cineva l-a părăsit.

Îmi vei mulțumi fără-ndoială,

și vei aștepta să-ți vorbesc,

dar eu, cuprins de șovăială,

voi ezita sau evita să te privesc,

neștiind dacă să rămân, sau să te părăsesc.

Când trenul a pornit,

ochii tăi întrebători

dincolo de mine au privit,

apoi ți-ai scos de undeva o carte,

ai așezat-o lângă tine deoparte,

și deși erai în fața mea, erai departe.

Am sărit din trenul care pleca indiferent,

pe acel peron rămas de-atunci nevindecat,

care, ce blestem, va păstra urmele tale permanent,

zâmbind și privind trist și autist,

spre mine, pasagerul care nu a mai plecat…